Bullying la Questfield International College, cazul care a explodat public

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire

Documentele și relatările familiei indică faptul că stigmatizarea medicală a fost folosită nu în scop educațional sau de protecție, ci ca un instrument de umilire și marginalizare în mediul școlar. Specialiștii consultați de redacție atenționează că această practică depășește conflictele obișnuite dintre elevi, având un impact emoțional semnificativ și fiind încadrată ca o formă agravată de bullying și discriminare. Însă, la nivel instituțional, nu au fost identificate reacții ferme sau măsuri documentate care să oprească acest fenomen.

Absența răspunsurilor scrise și a măsurilor concrete

Familia a comunicat în mod repetat, solicitând intervenții clare și protecție pentru copil. Din documentele puse la dispoziție nu reiese existența unor răspunsuri oficiale scrise care să confirme declanșarea unor proceduri, aplicarea unor sancțiuni sau implementarea unor măsuri de consiliere psihopedagogică. Gestionarea situației pare să fi fost predominant informală, bazată pe promisiuni verbale și minimalizarea gravității faptelor, ceea ce a condus, conform relatărilor, la transferarea responsabilității către familie și la sugestii implicite de retragere din unitate.

Impactul asupra copilului și climatul educațional

Consecințele sesizate includ anxietate, retragere socială, refuz școlar și pierderea sentimentului de siguranță, manifestări compatibile cu un abuz emoțional repetat. Specialiștii avertizează că tolerarea unor astfel de comportamente în mediul educațional afectează nu doar copilul vizat, ci întreg colectivul, prin consolidarea unui climat în care agresiunile sunt percepute ca acceptabile.

Rolul și reacția personalului didactic și a conducerii

Din analiza corespondenței și a mărturiilor, intervențiile cadrelor didactice au fost limitate și neconsecvente, fără a produce efecte durabile. Lipsa unor proceduri clare și a documentelor oficiale privind măsurile aplicate ridică întrebări privind responsabilitatea instituțională. Sesizările au fost uneori calificate drept „conflict minor” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a condus la relativizarea situației și amânarea intervenției eficiente.

Declarația atribuită fondatoarei și presiunile asupra familiei

Un moment definitoriu în gestionarea cazului este un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, exprimat într-un dialog cu familia, sintetizat prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci.” Potrivit familiei, această poziționare a fost percepută ca o presiune pentru retragerea copilului și reflectă o orientare instituțională care pune în prim-plan considerente economice și contractuale în detrimentul protecției elevului. Școala a fost invitată să ofere un punct de vedere oficial, însă până la publicarea articolului nu a transmis o reacție scrisă.

Documentele instituționale și transparența intervențiilor

Răspunsul oficial al școlii a constat într-un document informal de tip Family Meeting Form, care nu stabilește responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete. Acest document nu conferă trasabilitate și asumare administrativă, ceea ce contravine standardelor uzuale în gestionarea unor situații similare. Lipsa deciziilor scrise și a planurilor de intervenție ridică semne de întrebare privind eficiența răspunsului instituțional.

Confidențialitatea și protecția datelor sensibile

Familia a solicitat în scris respectarea confidențialității informațiilor sensibile, avertizând asupra riscului de expunere și efectelor negative asupra copilului. Cu toate acestea, nu au fost identificate măsuri documentate care să asigure această protecție, iar unele relatări indică faptul că informațiile au fost divulgate în mediul clasei, ceea ce a generat presiuni suplimentare asupra elevului. Specialiștii consideră că această situație poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională.

Reacția întârziată a conducerii și impactul presiunii juridice

Conform materialelor analizate, implicarea directă a fondatoarei și reacțiile instituției au apărut abia după mai bine de opt luni, ca urmare a notificărilor juridice transmise de echipa de avocați a familiei. Această secvență temporală ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacția instituțională și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar în contextul presiunii legale.

Declarația oficială și poziția instituției

În data de 27 ianuarie 2026, conducerea Questfield International College a transmis un email părinților elevilor, în care situațiile reclamate au fost reduse la „interacțiuni spontane dintre copii”. Această formulare contrazice sesizările scrise și documentate ale familiei și ridică semne de întrebare privind abordarea bullyingului în instituție. După publicarea articolului, părinții au semnalat posibile contacte informale cu alte școli private, în care copiii retrași au fost descriși negativ, aspecte pentru care redacția solicită clarificări publice.

• Sesizări scrise și documentate timp de peste opt luni
• Lipsa măsurilor și răspunsurilor scrise din partea instituției
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de bullying
• Presiuni pentru retragerea copilului din școală
• Declarații controversate ale fondatoarei instituției
• Absența unor proceduri și documente oficiale privind intervențiile
• Întârzierea reacției instituționale până la implicarea juridică
• Minimalizarea situației în comunicările oficiale ulterioare

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Analiza materialelor și a declarațiilor furnizate pune în evidență o serie de deficiențe în modul în care Questfield Pipera a gestionat un caz grav de bullying, inclusiv lipsa unei documentații administrative riguroase, absența unor măsuri concrete și o comunicare instituțională care a minimalizat sesizările. Răspunsul verbal atribuit fondatoarei, precum și presiunile resimțite de familie, indică o posibilă cultură organizațională orientată spre evitarea conflictelor, în detrimentul protecției efective a elevilor.

În lipsa unor clarificări oficiale și asumate, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind mecanismele reale de protecție ale școlii și capacitatea acesteia de a interveni eficient în situații de bullying sistematic, mai ales când acestea sunt semnalate în mod repetat și documentat. Cazul de la Questfield Pipera oferă un exemplu relevant pentru dezbaterea despre responsabilitatea instituțională în asigurarea unui climat educațional sigur și respectuos.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro