STUDIU: Cât de optimiști sunt românii?

Posted on 17 Martie 2017

0


La începutul acestui an, SmartDreamers a realizat un studiu care și-a propus să răspundă la întrebarea “Cât de optimiști sunt românii în privința locului de muncă și a situației economice a țării, în anul 2017?”. Pornind de la această temă, am reușit să determinăm câțiva indicatori privind opinia respondenților despre situația de la propriul job, modul în care își vor petrece concediul în acest an și direcția spre care se va îndrepta România din punct de vedere economic.

71,8% dintre respondenți au un loc de muncă

Dacă aruncăm o privire peste detaliile grupului care a răspuns întrebărilor, reiese că 762 (71,8%) dintre respondenți au un loc de muncă, restul fiind în căutarea unui job. 56,23% (596 de persoane) dintre cei care au răspuns sunt femei, iar în ceea ce privește educația, 423 (39,9%) au urmat cursurile unei facultăți, 29,72% au studii postuniversitare, iar 28,77% au terminat un liceu sau colegiu. Segmentul de vârstă 26-35 de ani a răspuns în cel mai mare număr la întrebările echipei smartdreamers.ro, reprezentând un procent de 38,21%. Din numărul total al respondenților, 29,81% au vârste cuprinse între 18-25 de ani, 22,83% se încadrează în segmentul 36-45 de ani, restul având peste 45 de ani.

La întrebarea “Cât de optimist ești în privința jobului tău în anul 2017?”, distribuția pe variantele de răspuns este una echilibrată. Astfel, 25,7% au răspuns “Puțin optimist”, 24,6% sunt “optimiști” la acest capitol, iar 29% au bifat “Destul de optimist”. La polurile opuse s-au înregistrat 9,97% “Deloc Optimist” în ceea ce privește jobul actual și 10.63% – “Foarte Optimist”.

Pentru 20,08% este foarte probabil să își schimbe jobul anul acesta 

Respondenții au fost la fel de echilibrați și în ceea ce privește schimbarea locului de muncă în acest an. Potrivit datelor extrase din studiul nostru, 30,97% afirmă că este “Puțin probabil” să își schimbe jobul, 24,1% consideră că este “Probabil” să facă această schimbare, iar 20,08% au răspuns la această întrebare cu “Foarte probabil”. La distribuția pe segmente de vârstă, cele mai mari procente s-au înregistrat la răspunsul “Puțin probabil” – 50%, categoria de vârstă 26-35 de ani și aceeași categoria de vârstă, la răspunsul “Probabil” – 46,9%.

Creșterea salariului în acest an. Românii care au un loc de muncă sunt foarte încrezători la acest capitol. Din datele studiului nostru reiese că 45,93% dintre respondenți afirmă că vor avea parte de o creștere a salariului în anul 2017. Doar 18,11% au dat un răspuns negativ la această întrebare, restul, de 35,96% afirmând că nu știu dacă vor primi mai mulți bani de la angajator. Într-o altă ordine de idei, dintre cei care au răspuns “Da” la întrebarea adresată de SmartDreamers, 40,86% au o diplomă de facultate, iar 34,29% au terminat un masterat. În ceea ce îi privește pe cei care au terminat un liceu/colegiu, doar 22,29% afirmă că vor primi mai mulți bani în 2017.

Românii cu loc de muncă: Peste 50% nu vor să părăsească orașul sau țara din motive legate de job

Un număr de 231 de persoane (30,31%) au răspuns că iau în calcul relocarea într-un alt oraș pentru un loc de muncă mai bun. Dintre aceștia, 46,75% au vârste cuprinse între 26-35 de ani. La polul opus, 51,05% dintre respondenții cu loc de muncă nu vor să părăsească orașul în care își desfășoară activitatea în prezent.
Câte persoane iau în calcul plecarea în străinătate pentru un job mai bun? 25,59% dintre respondenți (doar 195 de persoane din 762). Numărul celor care nu vor să părăsească țara pentru că au deja un job de care sunt mulțumiți în România este de 393 (51,57%). Dintre aceștia, cele mai mari procente se înregistrează în rândul celor care au terminat o facultate(41,73%) și cei care au urmat și cursurile unui masterat(34,61%).

Speranțe slabe ca România să aibă o economie mai bună în 2017

Rămânem la românii care au deja un loc de muncă. La întrebarea “Crezi că puterea de cumpărare a românilor va crește în anul 2017?” cel mai mare procent s-a înregistrat la răspunsul “Puțin încrezător” – 48,43%. A fost aproape egalitate la răspunsurile “Deloc încrezător” (19,69%) și “Destul de încrezător” (18,5%). “Foarte încrezători” că puterea de cumpărare a românilor va crește în acest an s-au declarat doar 17 persoane (2,23%).

“Crezi că situația economică a României se va îmbunătăți în acest an, față de anul trecut?” – din totalul celor cu loc de muncă, 52,76% au dat un răspuns negativ, doar 17,45% au dat un răspuns pozitiv, restul de 29,79% răspunzând cu “Nu știu”. Dintre cei care nu cred că situația economică a României se va îmbunătăți, 44,78% se încadrează în categoria de vârstă 26-35 de ani, 24,38% au vârste cuprinse între 36-45 ani, o proporție de 20,15% au între 18-25 ani, iar restul, de 10,7% au vârsta de peste 45 de ani. (CONTINUARE)

Anunțuri
Posted in: SOCIAL