TIMIŞOARA: Secția de transplant celule stem a fost modernizată

Posted on 10 Decembrie 2016

0


salon-etaj-1-spitalul-de-copii-louis-turcanu-timisoaraAsociația Dăruiește Viață a finalizat proiectul de modernizare a secției de transplant de celule stem din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Inaugurarea compartimentului de transplant de celule stem a avut loc vineri, 9 decembrie, în prezența reprezentantelor asociației, a finanțatorului privat, Profi Rom Food, dar și a personalului medical din cadrul spitalului.

 

hol-etaj-1-spitalul-de-copii-louis-turcanu-timisoara-1“Acest proiect, alături de cel finalizat recent la Spitalul Clinic de Copii Brașov, este un exemplu de bune practici   prin care  demonstrăm că putem avea și în România spitale publice la standarde  occidentale. Aici copiii bolnavi de cancer sunt acum tratați așa cum ar trebui, într-un spațiu adecvat din toate punctele de vedere. Renovarea secției Spitalului din Timișoara a însemnat recompartimentarea etajului 1 într-un mod adaptat, care să permită păstrarea numărului de paturi per total, reducerea numărului de paturi din salon, precum și includerea de grupuri sanitare. Acum ne ocupăm de renovarea și reamenajarea întregii secții de oncologie pediatrică care cuprinde etajele 2, 3 și parterul ”, a declarat  Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viață.

salon-etaj-2-spitalul-de-copii-louis-turcanu-timisoaraValoarea totală a proiectului de renovare a întregii clinici de oncologie pediatrică este de peste 1.500.000 de euro, Profi Rom Food alocând aproape 450.000 Euro, sumă cu care a fost renovată secția de transplant medular și a fost realizat proiectul tehnic pentru restul clădirii.

 

 

Anunțuri
Posted in: SANATATE