SĂNĂTATE: Mituri şi adevăruri despre apa îmbuteliată

Posted on 22 Noiembrie 2016

0


apa-imbuteliata

Industria apei îmbuteliate începe treptat să câştige teren în favoarea băuturilor la pet, fie ele carbogazoase ori nu. Este însă ea atât de benefică, aşa cum se spune? Să vedem! (FrumoasaVerde)

 

Mitul nr. 1: Apa îmbuteliată e mai bună decât cea de la robinet. Nu în toate cazurile. Multe companii care comercializează apă plată susţin că provine din adâncurile munţilor sau din izvoare vulcanice, ceea ce nu este întotdeauna adevărat. De fapt, se pare că 40% dintre surse nu sunt aşa de exotice cum se afirmă. Alternativa la apa îmbuteliată este cea de la robinet. Instituţiile abilitate avizează zilnic calitatea acesteia, în conformitate cu legislaţia şi normele în vigoare. Aceste norme diferă de la ţară la ţară şi în unele cazuri sunt permisive.

Mitul nr. 2: Apa purificată are gust mai bun. Apa cu adevărat pură, adică cea distilată, din care se elimină toate sărurile şi mineralele, are gust sălciu. Substanţele care dau gust băuturii de toate zilele sunt sodiul, magneziul şi clorurile conţinute în aceasta. Există însă şi un element care denaturează aroma apei îmbuteliate – este vorba despre clor.

Mitul nr. 3: Apa cu vitamine, minerale sau proteine este mai sănătoasa decât cea plată. Realitatea este că vitaminele, coloranţii, proteinele şi alte elemente adăugate în apă nu fac altceva decât să întregească tabloul fals creat de strategiile de marketing. Aportul de vitamine promis de produsele de acest tip nu acoperă nici pe departe nevoia zilnică a organismului. Sticlele de apă despre care am vorbit mai sus conţin şi cantităţi nejustificat de mari de zaharuri, precum şi intensificatori aromatici. Toate acestea adaugă calorii, mai multe chiar decât sucurile dietetice. În altă ordine de idei, când vine vorba de fluor şi iod, apa de la robinet iese câştigătoare în competiţia cu apa la pet. Lipsa unei cantităţi suficiente de iod în organism duce la apariţia bolii numite guşă endemică, o afecţiune recunoscută în toată lumea, dar cu precădere în anumite zone, unde cuprinde un mare număr din populaţie. Ea poate fi simplă sau complicată, cu anumite tulburări endocrine şi/sau nervoase, cum ar fi surdo-mutitatea sau cretinismul. Dacă iodul scade sub 5 micrograme la litru, poate surveni boala.

Mitul nr. 4: Trebuie consumate până la 8 pahare de apă zilnic. Aceasta este, în general, cantitatea zilnică recomandată femeilor. Totuşi, există o problemă: 80% din fluidele consumate zilnic se aşteaptă să fie obţinute din mai multe feluri de băuturi (apă, supe, ceai, sucuri, cafea etc.) şi restul de 20% din alimente. Dificultatea constă în putinţa de a socoti gramajul băuturilor consumate, precum şi cantitatea de fluide obţinute din mâncare. Chiar şi aşa, e nevoie să menţineţi un echilibru între recomandarea medicilor şi nevoile dumneavoastră. Aşadar, dacă simţiţi nevoia să beţi mai multă apă, nu ezitaţi, pentru că până la urmă organismul este cel care reglează nevoile fiecăruia! Cantitatea de apă pe care trebuie să o bem zilnic variază, de asemenea, în funcţie de climă, de vârsta persoanei, de efortul pe care îl face pe parcursul unei zile şi de tipul de alimentaţie.

Mitul nr. 5: După un antrenament intens, este mai bună apa îmbuteliată. Numai în cazul depunerii unui efort ieşit din comun, această afirmaţie este oarecum adevărată. Oarecum, pentru că şi mai bune sunt băuturile care conţin electroliţi (sodiu şi potasiu), substanţe care sunt pierdute pe parcursul mişcării excesive. Fireşte, acest fapt este valabil mai mult în  cazul sportivilor. Daca însă vă antrenaţi moderat, beţi apă simplă, pentru că este numai bună!

Mitul nr. 6: Apa la pet este bună pentru mediu, deoarece ambalajul  poate fi reciclat. Ar fi ideal, însă lucrurile nu stau chiar aşa. Costurile de producţie de tip ecologic-friendly includ manufacturarea sticlelor, încărcarea lor, transportarea şi aşezarea pe raft, ca să nu mai vorbim despre marketing. În plus, întrunirea cerinţelor de protejare a mediului necesită o cantitate de petrol cât să ajungă pentru 100.000 de maşini într-un an. Din păcate însă, doar 16% dintre sticlele de plastic ajung în tomberoanele special amenajate pentru ele.

CONTINUARE – FrumoasaVerde.blogspot.ro

 

Anunțuri
Posted in: SANATATE