IZVOR: Coadă la apa de la „Fântâna lui Bucur” din Piaţa Obor

Posted on 4 Ianuarie 2012

0


Sute de bucureşteni vin zilnic în Piaţa Obor, să se aprovizioneze cu apă de cea mai bună calitate de la „Fântâna lui Bucur”, dată în folosinţă în luna iulie a anului trecut. Potrivit cunoscătorilor care vin de mai bine de o jumătate de an să se aprovizioneze, aici este cea mai curată apă din Capitală, alimentată dintr-un puţ aflat la mare adâncime, de peste 200 de metri. Apa este verificată lunar de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, instituţie care atestă că este potabilă şi bună pentru consumul populaţiei. Fântâna are patru robinete cu temporizare la 5 secunde, precum şi o ţâşnitoare montată central, de unde toţi cei interesaţi se pot aproviziona cu câtă apă doresc, inclusiv folosind bidoane de 10 litri. Puţul de mare adâncime aflat la 220 de metri din Piaţa Obor a fost construit de Primăria Sectorului 2 cu fonduri BERD încă din anul 2000 pentru alimentarea cele mai mari pieţe agroalimentare şi pentru spălarea zonelor comerciale şi a tarabelor. Datorită gustului şi calităţii deosebite pe care o are apa şi mai ales a temperaturii scăzute inclusiv în zilele caniculare, s-a decis amenajarea unei fântâni publice pentru aprovizionarea gratis a populaţiei. Fânâna se află între noua Piaţă Obor şi clădirea Halei Terminal.

SURSA: infoINSIDER.ro

Anunțuri
Posted in: SOCIAL